Din povestile inspirate de produsele JAD

Scena eclipsată de lumină , fumul des ,vibrațiile muzicii ; măşti nenumărate surâd şi plâng, țipă şi şoptesc, disperă şi cântă. Chipuri privesc de după cortină, chemând sufletele sa ia parte la jocul nemuritor.
Privesc în jur dezorientată gata să cad de pe marginea prăpastiei. Suflul necontrolat domină tot trupul. Misterul mă sfâşie. Mă învârt în jurul fețelor incerte care apar şi dispar. Cad în genunchi. Strigătul stins mă duce în fundul scenei.
Lanțul emoțiilor şi trăirilor se  târăşte şi mă apasă adâncindu-mi rănile. Cuvintele, precum verigile acestuia , atârnă cu greutate .
Sforile deasupra-mi se balansează în lumina îndoliată a cerului.
Doar un cerşetor îşi mai îngroapă visul. Mâinile cioplite de răni îşi înfing degetele în cenuşă. Singura lacrimă i se prelinge îngropându-se odată cu speranța.
În celălalt colț, mâinile încearcă să-şi străpungă fruntea bătrână. Pumnul strâns mimează în văzduh o zdruncinare puternică. Degetele întinse au pierdut din nou zborul păsării. Şi-ar fi dorit, sărmanul , să smulgă o singură pană pentru a-şi scrie ultimul gând.
Alături, balerina se zbate precum o lebădă într-un zbor frânt.
Lumina se răsfrânge acum asupra micului copil. Fața sa creionează o împlinire greu pătruns: iubirea pentru spinul ce-l ține în mâinile plăpânde . Îl strânge tare la piept surâzând , iar degețelele îi sângerează.
,,- Te iubesc ,nu mai fi trist. Voi avea grijă de tine.”
În capătul scenei doi tineri îşi tin mâinile strâns, țipând unul către celălalt . Ei sunt aproape, dar totuşi atât de departe …
Cuvintele rostite se pierd în frământarea lor . Trupul ei se aruncă în brațele băiatului. Cad în genunchi  cuprinşi de vină. Bătăile asurzitoare ale inimii lor cer ajutorul spiritelor pentru a evada.
Printre aceste figuri mă izbesc într-un haos nesfârşit. Semnalele bruiate mă condamnă într-un leagăn rupt al copilăriei.
Versurile unei poezii răsună în ecoul nedefinit al vieții-ceas . Cuvintele se imprimă în suflet. Spectacolul stăruie la infinit.
Am iubit şi eu odată un trandafir . Frumusețea lui era în multe feluri. Petalele lui împrăştiau râsete şi iubire, căldură şi emoție, spaimă şi tristețe, lacrimi şi speranță.
Când petalele se înclinau dăruindu-se publicului, se stingea de fiecare dată într-un ropot de aplauze pentru a reînvia din nou şi din nou, mereu mai frumos, mai sublim şi mai înălțător. Înfățişarea sa cema tot mai multe priviri , însă aceea din umbră reuşea să distingă un alt sens.
Pe cine iubeam? Poate nu voi ştii niciodată. Frumoase chipuri dăltuite de o mână măiastră: spre acestea se îndreptau toate gândurile? Ele antrenau frământările?
Oare sunt ei, aceia, în permanență sau sforile îşi urmăresc drumul necontenit? Am asistat ca un simplu spectator sau am fost propriul scriitor al iluziilor născute?
Am iubit şi eu odată unul dintre aceia pe care noi îi numim actori.
Elisabeth Baciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *